Make up: Cat eyes & review fond de ten

Make up: Cat eyes & review fond de ten

Am tot menționat în postările mele un produs pe care l-am achiziționat de curând și anume fondul de ten de la Rimmel – Wake me up. Sunt destul de entuziasmată de fondul ăsta de ten mai ales pentru că am dat doar 20 de lei pe el – un preț al naibii de bun! (de care trebuie profitat, daca mai e valabilă oferta…)

Eu mi-am luat nuanța 300Sand, nu este închisă, însă face parte din nuanțele calde, bate spre un caramel, dar mi se potrivește numai bine – ce îmi place este că se întinde ușor și cu degetele și cu pensula de fond de ten sau burețel, deci orice variantă ai prefera, va arăta bine pe ten. Are o textură cremoasă. Personal nu îl recomand pentru tenul gras pentru că deși nu văd să scrie nici unde dacă e pe bază de apă sau ulei, mi se pare foarte foarte hidratant. Cel mai bine rezistă dacă aplic peste un strat de pudră răsfirat, diafan, cu o pensulă stufoasă. Pozele de mai jos sunt întainte și după, în prima poză am doar cremă de fată, în a 2-a aplicasem deja fondul de ten. Îmi place mult nuanța și modul în care luminează tenul și ochii. Wake me up?

Aici și puterea de acoperire testată pe încheietură. Nu știu cum vi se pare, dar are o acoperire medie, mai ales pentru că are particulare iluminatoare, care, între noi fie vorba, nu se văd :)) dar sunt acolo!

Pentru că am primit comenturi în care m-ați întrebat cum îmi fac machiajul, am ales să explic pe calea cea mai simplă și anume un video scurt scurt. Am început cu ce e mai simplu și spun asta pentru că deși e un machiaj elegant atunci cand e făcut cu tuș, eu il port și ziua…și sunt sigură că multe dintre voi il purtați la scoală și seara cu un ruj roșu și puțin fard maro pe pleoape, pentru contur (asta ca să nu o dăm în Amy Wino, cu ruj și tuș :)) )

Să îl vizionați în format 1080HD :D!

Nu e greu de făcut machiajul, e chiar foarte ușor de făcut, dar totul ține de exercițiu. Cel mai ușor e să lucrez cu un creion, pentru că e mai moale și mai ales dacă ești la început te ajută, pentru că nu se usucă, așa cum face tușul (foarte, foarte rapid). Cheia spre codițele drepte, cat eye, este ca atunci când trasăm baza din colț, această linie să urmărească linia naturală a pleoapei inferioare (0:32)

Sper c-am fost de ajutor, mă îndrept spre bucătărie să mănânc ceva, au venit două prietene în vizită la noi și o dată cu ele și pachetul de la mama 😀

Hmmmm…

0

Alatura-te conversatiei

Raspunde

*Fill in your details below or click an icon to log in

  • Alexandra, 3 februarie 2012 at 16:37

    De ce nu pot vedea video-ul?:(

    0
  • Mia, 3 februarie 2012 at 16:44

    E privat video-ul 🙁

    0
  • B.Betty, 3 februarie 2012 at 16:45

    uhm, videoclipul este privat si nu il putem vedea:-s.

    0
  • Alina, 3 februarie 2012 at 16:45

    Nu pot vedea videoul:(

    0
  • alinaceusan, 3 februarie 2012 at 16:49

    Imi cer scuze, editez acum cu varianta activata, 1 minute! 😀

    0
  • alinaceusan, 3 februarie 2012 at 17:01

    Ar trebui sa mearga..

    0
  • Mia, 3 februarie 2012 at 17:03

    Merge acum ! Multsumim Alina :*

    0
  • anonim, 3 februarie 2012 at 17:40

    foarte fain videoul ! poti pune si ceva de manichiura? mar ajuta foarte mult 😀

    0
    • alinaceusan, 3 februarie 2012 at 17:47

      am să încerc, dar nu prea fac mare lucru cu unghiile, le dau cu o culoare, 2, sau french:D

      0
      • izu, 4 februarie 2012 at 11:49

        Pentru idei sau intrebari despre unghii,ma poti intreba!p.s.:foarte tare blogul,succes si rabdare in continuare!

        0
        • alinaceusan, 6 februarie 2012 at 11:28

          multumesc mult izu, am să te întreb cu siguranță și prima ar fi părerea ta despre lacurile de unghii OPI. Iși merită banii?

          0
  • Anamaria, 3 februarie 2012 at 18:04

    Buna!Am 2 intrebari in legatura cu videoclipul:
    1.Ce marca folosesti pt creion?
    2.Nu ti se intinde creionul?Eu ma faceam pe pleoapa inferiora,adica trasam o linie subtire,sa imi scoata in evidenta ochii,si peste o ora toata pleopa imi era “innegrita” de zici ca eu petrecuseam doua nopti in club:))Incercarea mea era machiajul vazut la diferite branduri internationale(sunt constienta ca ei foloseau produse si pensule speciale,dar am facut totusi cateva incercari:p)
    Ms!
    PS:Abia astept sa vad si urmatoarele tale postari:D Kisses!

    0
    • alinaceusan, 14 februarie 2012 at 21:01

      1. Folosesc un creion de sprâncene de la Sephora, nuanţa medium brown.

      2. Creionul nu se întinde, dacă pui peste el fard negru. E o modalitate mai uşoară pentru începători, decât cu tuş!

      se poate face si cu pensula de la tus şi cu un fard cremă.

      0
  • Amelia, 3 februarie 2012 at 18:10

    Esti foarte frumoasa !!! La fel si machiajul !

    0
  • DiaCriss, 3 februarie 2012 at 21:42

    Ms mult pt review 🙂

    0
  • Alina, 4 februarie 2012 at 7:52

    Foarte frumoss,eu de obicei faceam codita invers si nu-mi iesea:))

    0
  • Alina, 4 februarie 2012 at 8:04

  • Anda Panda, 4 februarie 2012 at 10:19

    Muah! Mersi, o sa exersez la lucru. Cu tus oarecum stiu sa le fac, dar sa bag atata tush la ochi imi ia foarte mult ca trebuie sa astept dupa fiecare strat sa se usuce 😉 ms ms :*

    0
  • Sill the make-up artist, 4 februarie 2012 at 12:15

    Hey!Frumos blog ma bucur ca am at de tine pe wordpress.com . Obs ca esti noua 🙂

    0
  • eufrosin, 4 februarie 2012 at 13:30

    Stiu, nu e tocmai tema blogului, dar haide sa ti-o pasez pe asta, ca merita – crezi ca ce mananci afecteaza felul in care arati?

    Uite ce ne pregatesc tovarasii din UE si inca nu am auzit vre-un “reprezentant” autohton sa protesteze impotriva abominatiei:

    http://eufrosin.wordpress.com/2012/02/04/ue-atentie-produs-eco-cu-continut-sanatos-de-grasimi/

    0
  • Cristina Manisor, 5 februarie 2012 at 15:51

    Ce frumoos! Like like! Si eu de obicei imi faceam codita in sens invers, dinspre coltul inferior inspre exterior si o mai deviam aiurea :)), am sa incerc si varianta ta. Keep up the good work!

    0
  • Janine Negrea, 5 februarie 2012 at 17:46

    Cum se numeşte piesa?

    0
    • alinaceusan, 5 februarie 2012 at 20:11

      nu stiu, e un sablon de la youtube, ceva mix cu Kanye West

      0
    • Anca, 7 februarie 2012 at 1:13

      “Gifted” se numeste piesa:d Kanye west, lykke li

      0
  • Carla, 5 februarie 2012 at 19:32

    Cu iti faceai sprancenele?:D

    0
    • alinaceusan, 5 februarie 2012 at 20:12

      le-am facut cu un creion, medium brown de la Sephora, si apoi corectam aici cu fard maro 😀

      0
  • Carla, 5 februarie 2012 at 19:33

    Cu ce *:D scuze

    0
  • corinayna, 6 februarie 2012 at 11:47

    ce creion ne recomanzi alina pentru ochi? mersi mult :*

    0
  • izabella, 6 februarie 2012 at 17:11

    Scuze de întârziere,e adevărat că au un preţ mai “picant” da merită!Sunt foarte rezistente!

    0
  • peaches, 13 februarie 2012 at 9:04

    off topic..ce masca exfolianta folosesti?

    0
    • alinaceusan, 13 februarie 2012 at 9:57

      Recent nu folosesc nici una, cele care le-am folosit în trecut îmi uscau pielea – oricum am tenul normal/uscat aşa că acum folosesc miere şi mălai.

      0
  • Manuela, 13 februarie 2012 at 19:00

    Alina imi poti spune te rog ce anume ai folosit pentru sprancene. ms

    0
    • alinaceusan, 13 februarie 2012 at 20:01

      creion de sprancene de la sephora medium brown si peste fard maro seventeen

      0
  • yvette, 15 februarie 2012 at 1:48

    Foarte bun fondul de ten:)

    0
  • Bea, 19 februarie 2012 at 8:32

    Cu ce te-ai dat pe sprancene? 🙂 vad ca e un fel de crema 😀

    0
  • oana, 20 februarie 2012 at 16:15

    Pentru tenul gras e foarte foarte buna hidratarea;)
    Imi place blogu tau 😀

    0
  • Roxana Tg-mures, 28 martie 2012 at 18:45

    frumos video

    0
  • Bianca, 17 aprilie 2012 at 9:27

    Buna Alina.De ceva timp ti-am descoperit blogul si pot spune ca mi-a placut super super mult!As vrea sa te rog ceva:D si anume sa faci un post despre produsele de ingrijire a tenului pe care le folosesti tu.Asta daca se poate si vrei.Cred ca multe fete ar fi foarte incantate :*

    0
    • alinaceusan, 17 aprilie 2012 at 16:01

      Salutare Bianca, multumesc!
      Am sa incerc sa ma gandesc la un astfel de articol!

      0
  • precupanca, 19 mai 2012 at 14:21

    ce fel de creion negru folosesti pt codita, ne poti spune de unde il cumperi?

    0
  • victoria, 5 august 2013 at 14:42

    de unde pot achizitiona fondul de ten? imi poti trimite un email? mersi!

    0
  • Carmen, 5 noiembrie 2019 at 11:58

    De cand am inceput sa am grija de micile aspecte de machiaj, accesorii, unghii, etc.. ma simt mult mai bine in pielea mea. Am mai multa incredere in mine si nu doar asta, dar lumea se poarta diferit cu mine! Si a devenit incet si o pasiune 😀 Fac make up multor prietene, si acum m-am si inscris la un curs de manichiura de la https://www.bio-sculpture.ro/ ,sunt si produse foarte bune pe site. Sper sa ajung sa imi fac o cariera din asta!

    0

ABONARE

MY PLAYLIST

ON REPEAT RIGHT NOW