Something borrowed

Something borrowed

Azi am stat și m-am gândit la cât de multe împrumutăm, de fapt, de la persoana de lângă noi. Știți voi – persoana cu care petrecem cel mai mult timp, până la urmă. De la gesturi și mimică până la anumite obsesii sau preferințe, suntem într-un proces de continuă schimbare. Nu țin minte exact de unde, însă îmi amintesc c-am citit la un moment dat că fiecare dintre noi este de fapt ca o sumă a tuturor celor pe care i-am cunoscut până acum – sau a acelor mici gesturi, moduri de a te exprima, a expresiilor pe care le-ai auzit și care ți-au rămas în minte. Azi ne-a ajuns la birou masa pe care am comandat-o de la Irene’s Furniture prin una dintre companiile cu care ei lucrează de ceva timp – Wood by Owl – și care fac niște obiecte superbe din burlwood și rășină. Nu spun aici burlwood in engleză, din snobism, ci pentru că nu există o altă denumire. Povestind cu meseriașul, mi-am dat seama că aduc la vorbe cu tatăl meu, care lucrează și el de când se știe cu lemn. În alte contexte, și aici trebuie să menționez – dacă ai cunoaște-o pe mama – ai spune că sunt chiar ea. Am devenit de fapt o altă versiune a ei, una care este foarte contectată cu online-ul și interesată de tot ce ține de tehnologie. Să fie oare nevoia asta nebună de cunoaștere pe care o simt, amestecată cu toate SF-urile și emisiunile despre ștință si tehnologie, ale lui Raul? Toate lucrurile pe care le facem zi de zi, modul în care interacționăm cu alții, întâlnirile pe care le avem, proiectele pe care le facem, filmele văzute, cărțile citite, serialele urmărite și ideile împărtășite cu cei de lângă noi – toate influențează persoana care vom deveni, mâine. Și-atunci, când duminică dimineața m-am trezit în fața șifonierului, căutând un palton călduros pe care să-l iau pe mine mi-am zis: de ce să nu împrumut unul de la Raul.

Te-ai plictisit și tu de jachetele și paltoanele pe care le ai în garderoba ta? Ce-ar fi să dai o raită in dulapul lui –  și știu c-ai mai auzit asta de multe ori  – însă nu ne referim la faptul că ai putea să-i furi o camașă. Ai putea însă să împrumuți una dintre jachetele lui, pentru o zi. Pentru o tinută casual, optează pentru un pantalon din piele normala sau lacuită, cum am purtat eu în fotografiile de mai jos, sau perechea ta preferata de jeanși + încălțăminte sport și o geantă tip sac. O maleta simplă sau un pulover tricotat reprezintă o opțiune rapidă pentru partea de top. Adaugă peste această combianație paltonul lui și – voilà! Ai obținut un look super-relaxat pe care promit că îl vei iubi. În plus, parfumul lui rămâne cu tine toată ziua, ca într-o îmbrățișare prelungită. Dacă optezi pentru un palton mai edgy, poartă-l peste umeri sau cu o curea în talie. Dacă simți nevoia de un touch feminin, adaugă ruj roșu. Duminica asta am purtat paltonul lui Raul de la Snobbish Breakfast, o pereche de pantaloni de lac de la Moja.ro – extrem de comozi și o pereche de Nike Huarache nude. Împrumută. Învață și dă mai departe ceea ce știi, dă mai departe din cunoștințele tale, dă mai departe informația și forța, optimismul și cheful de a face lucrurile altfel.

Music: Lana Del Rey – When The World Was At War We Kept Dancing

What I Wore: HIS COAT Snobbish Breakfast / Moja Patent Trousers / Sweet Paprika Latte Boy Cap / Anna Cori Suede Bag / Alexander McQueen Sunglasses MQ0098S-002 via Koptik.ro / Manon Chemise Top / Nude Nike Huarache.

0

Alatura-te conversatiei

Raspunde

*Fill in your details below or click an icon to log in

ABONARE

MY PLAYLIST

ON REPEAT RIGHT NOW