MyRougeG x Elle x Guerlain Brunch

MyRougeG x Elle x Guerlain Brunch

Miercuri, 18 aprilie, pe malul lacului Herăstrău, Elle a inaugurat lansarea noului ruj marca Guerlain, în cadrul unui brunch înflorat și plin de rujuri colorate. Rouge G este un lipstick reinventat sub forma unei bijuterii de exceptie, oferind un echilibru subtil între culorile intense și senzația plăcută oferită de un balsam de buze hrănitor. Cei de la Guerlain dezvăluie compoziția magică a acestui ruj ca un amestec între pudră rubinie – folosită pentru obținerea unui look radiant, particule de acid hialuronic pentru un finish catifelat și unt de mango pentru nelipsita hidratare.

Aș putea să vă mai povestesc despre calitățile de netăgăduit ale acestui ruj și chiar o să vă las un link către pagina oficială Guerlain pentru a vă ajuta să vă formați o idee despre ceea ce am văzut și eu săptămana asta la Aqua în Herăstrău, dar mai bine vă spun un fun fact. Și anume, că îndemânarea mea la capitolul aplicare ruj este comparabilă cu a unui patruped. Ce este interesant la acest ruj însă, e faptul că vine la pachet cu un suport mega cool care are încorporată și o oglindă. La revedere fixare machiaj în oglinzile retrovizoare de pe străzi! Vă las mai jos câteva instantanee de la eveniment, vă spuneam că decorul floral a fost minunat, parcă la fix ales pentru a echilibra nuanțele Rouge G.

Și în ciuda faptului că îmi lipsește priceperea când vine vorba de machiajul buzelor, am petrecut mai bine de 20 minute în fața standului pentru a-mi alege nuanța favorită. Combinațiile folosite în compoziție promit un look echilibrat, care va merita cu siguranță efortul de ”pictură” al celor mai puțin îndemânatice, așa cum sunt eu!

Aveți aici un link către pagina celor de la Guerlain. Nuanțele sunt excelente pentru vara pe care o așteptăm cu nerăbdare. Avem festivaluri de onorat, outfit-uri de pregătit, oameni de întâlnit. Si MyRougeG.

Găsiți aici mai multe imagini de la eveniment.

 

0

Alatura-te conversatiei

Raspunde

*Fill in your details below or click an icon to log in

ABONARE

MY PLAYLIST

ON REPEAT RIGHT NOW