07 august 2018

Milano-Firenze-Roma / Cum a fost saptamana doi la Istituto Marangoni

Alina Ceusan # Articles # Fashion # Featured # Milano # Travel

Saptamâna doi la Istituto Marangoni a însemnat aprofundarea subiectului, am studiat tot mai multe reports pe WGSN, am citit tot mai multe reviste (nu că nu făceam asta before) și am fost cumva mult mai stresată. Înțelegeam mai bine modul de predare, așteptările profesorilor de la noi. Săptămâna asta eram deja 4 în loc de 5 pentru că Jesus ne părăsise (don’t u dare laugh – așa îl chema pe colegul din Columbia care s-a mutat la Fashion Design între timp) așa că atmosfera a devenit cumva mult mai relaxată. Ne-am cunoscut mai bine, ne-am ajutat în diverse situații, am făcut echipă.

Cum a fost saptamana doi la Istituto Marangoni

Încă din prima săptămână – când profesoara noastră, Marinoni Elena ne-a spus “you are like the Avengers” ne-am făcut un grup pe What’s App numit “Avengers” – grup pe care comunicăm aproape zilnic și acum după terminarea cursului, unde discutăm despre trenduri, despre viața după Marangoni și ne ținem unii pe alții la curent cu ce se întâmplă în Pakistan (Husnain), Estonia (Villu) si Olanda (Krystel). Am legat o prietenie atât e frumoasă cu oamenii ăștia în aceste trei săptămâni… mi-e dor de ei și lor de noi. De gașcă, zic. Husnain s-a întors în Milano după două săptămâni petrecute la Firenze (cu compania sa) și spunea… “Milano nu mai e la fel fără voi…”. Asta e una dintre părțile tare frumoase ale unui curs unde te întâlnești cu oameni din toate colțurile lumii. Friends forever. Eu și Villu ne întrecem în poze cu whiskey + views, Krystel ne ține la curent cu trendurile în decorațiunile de Crăciun pentru că lucrează în sales & research la o companie olandeză, iar Husnain îmi trimitea deunăzi poze cu vreo douăzeci de texturi de piele roșie pe care le-a selectat pentru o nouă colecție în urma trend book-ului meu unde am avut ca micro trend Wired Connecteurs – un trend bazat pe o paletă de culori bloody, moody, cu albastru indigo, verde smarald și mai multe nuanțe de rosu burgund. E o legătură specială între noi și de abia aștept să îi revăd.

Am continuat cu un orar mai încărcat, astfel că nu am ieșit atât de mult cât mi-aș fi dori (just to explore Milan) – am început să lucrăm mai intens pe prezentările noastre pe care le făceam în ora de Digital cu Irene Festa (o profă super-cool, foarte energică și pasionată care vorbea zâmbind). Am lucrat pe desktop-uri Apple, în Key Note. Mie una mi-a fost ușor pentru că mai lucrasem în acest program și implicit pe Apple, însă restu’ au avut nevoie de puțin timp să se acomodeze pe sistemul Apple.

La final de săptămână am plecat la Florența pentru un shooting cu LUISAVIAROMA, după care în weekend m-am întâlnit cu Raul, la Roma. O bine meritată pauză, mi-a fost tare dor de el, deși ne văzusem în weekend la Cluj când am fost la Gala UAD, efectiv nu mi-a ajuns deloc timpul să stau cu el. Am avut gala, apoi dumincă lunch-ul oficial ELLE x Gala Uad la Baracca si pur si simplu dimineața la 4 trebuia să fiu din nou la avion să ajung pe 11 la cursuri în Milano. Am stat cu un nod în gât în pat noaptea aia, abia dacă am dormit. A fost greu.

După o săptămână în care am luat-o de la capăt, abia așteptam să ne vedem în Roma. Eu veneam din Florența cu trenul, el din Cluj, cu avionul. Am rezervat un apartament superb în Roma – o să vă vorbesc în altă postare despre cum găsim apartamentele astea cool peste tot unde mergem, am fost la concertul Beyonce și apoi luni am dat skip (no shame on me) la cursuri pentru că ne-am întors abia seara cu avionul, în Milano. Am luat o cină fugitivă – mult spus cină – am mâncat un platou delicios însă cu preferatele mele – mozarella, mortadella si rosii cu sare de mare si grisine + un pahar de vin roșu pe balconul meu minuscul din Milano, am povestit câte-n lună și-n stele și dimineața la 6 m-a pupat și a plecat la avion. M-am culcat imediat înapoi, a fost ca un vis. M-am trezit din nou singură. Cred că asta a fost partea care mi-a plăcut cel mai puțin. O dualitate, între îmi place singură, mă descurc, cresc, învăț, ies cu colegii și plânsul de seară când vorbeam cu Raul pe Facetime. Cu mama nu-mi permiteam să plâng că s-ar fi îngrijorat prea tare așa că închideam prima dată telefonul sau făceam pauze lungi în conversație. Sunt sigură că s-a prins însă. E mama.