Despre Karl.

Despre Karl.

“I’m very much down to earth, just not this earth.” – Karl Lagerfeld

 

Unul dintre cele mai deosebite lucruri legate de industria modei este faptul că orice nume și creație – indiferent de trecerea ineversibilă a timpului – rămâne și mereu se întoarce. Din păcate, un alt geniu creativ s-a stins din viață la inceputul acestui an – Karl Lagerfeld; un om care și-a lăsat amprenta pe această lume prin viziunea sa artistică – o perspectivă monocromatică modernă, cu un aer rebel, dar totuși clasic.

Cămaşă albă, impecabilă, cu guler înalt, rafinat. Ochelari mari, negri, geometrici, indispensabili. Păr alb-argintiu, meticulos strâns la spate. Mănuşi din piele – accesoriu obligatoriu al eleganţei rebele. Bijuterii în stilul lui Henric al VIII-lea, dar şi din gama sobrului gotic sau al complicatului art-deco- acesta a fost Karl Lagerfeld. Moștenitorul casei de modă Chanel, cât și directorul creativ  pentru Fendi și a propriului său brand, cariera acestuia a fost excepțională prin reabordările stilistice pe care le propunea pentru podium, cât și prin atitudinea sa riguroasă și determinantă asupra muncii depuse. Bineînțeles, să nu uităm și de latura sa rafinată, inspirată de îmbietorul Paris – loc unde și-a petrecut aproape întreaga viață.

Imaginația nemărginită – o caracteristică care se potrivește mănușă cu personalitatea lui Karl, acesta fiind un om pasionat de lectură, fotografie și artă, atât creațiile sale cât și contextul în care acestea erau plasate întotdeauna veneau cu ceva nou. În cadrul casei de modă Chanel, acesta a rămas fidel semnăturii clasice a brandului, păstrându-i elementele inițiale și transpunându-le ușor într-o lumină contemporană. Munca depusă pentru Fendi reprezintă o viziune mult mai modernă – hainele de blană fiind „personal principal” realizat de către Karl. Totuși, nu în ultimul rând, brandul care îi poartă propriul nume; acesta prezintă o latură mai jucăușă a designerului, majoritatea creațiilor având ca design o imagine animată a lui Karl – pe lângă designer, acesta a fost și fotograf și caricaturist.

Karl Lagerfeld a fost mai mult decât un om talentat – acesta a fost un standard care a ridicat ideea de eleganță la un nivel înalt, abordată printr-o simplitate complexă care nu făcea nimic altceva decât să încurajeze orice om în a crede în propria frumusețe. Moda este, într-o altă ordine de cuvinte, un fel de a arăta iubire față de noi și de ce se află în jurul nostru, iar Karl a reușit să redea acestă iubire atât prin momentele cânt schița câte o nouă idee pe o foaie de hârtie, dar și prin moștenirea pe care a lăsat-o în urmă.

His legacy in images

CHANEL HAUTE COUTURE SPRING/SUMMER 2019

CHANEL FALL/WINTER 2018

CHANEL SPRING/SUMMER 2018

CHANEL CRUISE 2018

CHANEL FALL/WINTER 2017

CHANEL FALL/WINTER 2013

CHANEL HAUTE COUTURE SPRING/SUMMER 2013

CHANEL HAUTE COUTURE SPRING/SUMMER 2012

CHANEL MÉTIERS D’ART 2011

CHANEL SPRING/SUMMER 2010

CHANEL HAUTE COUTURE SPRING/SUMMER 2006

ABONARE

MY PLAYLIST

ON REPEAT RIGHT NOW