Bump!

Bump!

Probabil una din cele mai tari chestii pe care le-am descoperit în ultima vreme, mai exact când trebuia să-mi trimit pozele din Barcelona de pe telefon pe Ipad şi invers, că erau toate amestecate.

Stăteam în pat şi râdeam de Raul că tot dădea cap-în cap Iphone-ul lui de Ipad şi nu înţelegeam ce vrea să facă, mă gândeam că se prosteşte. Asta până când îmi explică de fapt, care-i treaba. Bump îi spune, aplicaţiei. E o invenţie extremă, care m-a scăpat practic de grija cablului usb, practic, oriunde merg, îmi pot trimite fotografiile de pe telefon pe ipad, de pe telefonul meu pe altul sau chiar de pe telefon pe calculator. Ştiu, dacă nu ai auzit încă de aplicaţia asta, sună stupid dar cam aşa funcţionează:

Pentru Apple, Iphone, Ipad instalezi Bump din AppStore deschizi aplicaţia pe ambele gadget-uri şi le ciocneşti una de alta. Pentru calculator sau Android (ex. Samsung Galaxy 2, ca al meu) instalezi aplicaţia din PlayStore şi povestea rămâne la fel. Când vine vorba de conexiunea dintre calculator şi telefon, treaba e şi mai simplă loveşti telefonul de bara de space de pe tastatura şi pozele selectate din telefon se trimit singure.

Click pe poză pentru a intra pe site-ul bump pt computer! Redă acolo explicaţii pas cu pas despre cum poţi trimite pozele. Mie mi s-a părut foarte tare ideea.

Spre seară trebuie să primesc pozele de la una din nunţile de sâmbătă şi sper să apuc să le postez şi aici, cât mai repede, pentru că, din ce am văzut pe aparat sunt foarte tari. Până una alta, postasem câteva mobile uploads pe FB Blog Alina Ceusan & Instagram! În legătură cu giveaway-ul azi este ultima zi în care vă mai puteţi înscrie – până la ora 00.00 . Sunt foarte multe persoane şi voi avea ceva de lucru la rezultat, la verificări, dar asta nu poate decât să mă bucure! Staţi pe aici, săptămâna viitoare voi posta si giveaway-ul fulger de 24 h despre care vorbeam pe Facebook. Eu zic că este o idee bună!

stuff! — vreau să-mi vând Samsungul pe care îl am acum, Galaxy S2 alb. E în perfectă stare de funcţionare, are  îl dau cu încărcător şi card micro SD. Face poze tari, are Instagramu’, Camera 360, Facebook, toate aplicaţiile pe care le-am folosit eu. Oricum le puteţi lua din PlayStore gratuit. (pretul e 200euro, negociabil). Îl vând pentru că vreau să-mi iau S3 :D. Dacă e cineva interesat,-ă, îmi puteţi lăsa un mail la [email protected]

0

Alatura-te conversatiei

Comentariile sunt închise.

ABONARE

MY PLAYLIST

ON REPEAT RIGHT NOW