The Best Is Yet To Come

The Best Is Yet To Come

Cred că până în acest moment fiecare blogger din România și pisica lui și-au scris rezoluțiile pentru 2018, ceea ce înseamnă că mă pune pe mine pe lista celor care încă întarzie cu articolul aferent despre cele mai bune momente ale anului care tocmai a trecut și planurile pentru anul acesta. Chiar dacă marea majoritate a persoanelor spun că anul 2017 a fost un an  greu – greu de suportat, greu de traversat, greu de dus la bun sfârșit, eu am sa va spun ca pentru mine acest an a fost unul plin de împliniri, dar și de schimări. Un carousel de emoții. Înca de la începutul anului am avut parte de multe schimbări, începând cu echipa cu care lucrez, locul în care-mi găsesc inspirația, natura colaborărilor și modul în care se desfășoara proiectele în sine.

În 2017 am călătorit mult datorită blogului meu și am să încep cu prima serie de Fashion Week-uri – în februarie am plecat Londra și Milano. La primul dintre ele, singură, tocmai pentru a participa ca model în fashion show-ul lui Joshua Kane. Două ore după show, poza de pe runway apare online, pe Vogue. Mă bucur că am început anul cu mulți de ”da” – și sper să începeți și voi să ziceți „da„ la cat mai multe provocări – acesta este probabil singurul mod în care poți evolua surprinzător de mult de la o zi la asta – acceptând noi provocări, cautând soluții și învingându-ți temerile. Cred că tot aici îl pot înghesui si pe ”Do somethings that scares you everyday” pentru ca este și el un catalizator al experiențelor noi si al dezvoltării noastre personale. Am zburat la Hong Kong, Paris, New York, Barcelona, Atena, Londra, Milano și către București – tot mai des. Nu, nu mă mut la București nici in 2018, chiar dacă mulți aleg să facă asta, eu la Cluj mă simt acasă și hey – acum Bucureștiul e la ”45 de minute distanță”. S-au dus vremurile-n care goneam pe traseul de Sibiu să-ajung la vreun eveniment. Am apărut în Elle, Glamour, A List si Fashion Premium Magazine. Am avut experiența primului cover story alaturi de buna mea prietenă Carmen – un lucru la care nici măcar nu visam acum șase ani. Shooting-ul meu preferat de anul acesta rămâne cel pe care il veți vedea în acest articol – un editorial realizat împreună cu echipa A List Magazine, cu styling-ul Venerei Arapu văzut prin lentila lui Oltin Dogaru. În iunie am fost nominalizată la Elle Blogging Awards in iunie și am câștigat pentru al II-lea an la rând titlul de Best Fashion Blogger. În luna octombrie am aflat că sunt nominalizată la Elle Style Awards. Dupa trei ani de nominalizări, in decembrie am urcat pe scenă cu emoții pentru a-mi ridica premiul Best Fashion Blogger of 2017. Tot anul acesta am luat Best Fashion Blog, Best Facebook Page, si locul II – Best Use of Photography in Blogging, Best Instagram Account si Best Use of Video in Blogging, la Digital Divas. M-am întors de fiecare dată acasă și am luat-o de la capăt pentru a mă autodepăși. Premiile astea reprezintă o confirmare a muncii noastre, joacă un rol important în traseul profesional însă în același timp te presează și te-nchid din nou într-o cameră – tu cu tine – să te-ntrebi ce faci de azi încolo, acum că ai fost numit cel mai bun blogger, ori cel mai bun bucatar, cel mai bun… cel mai bun! Ce faci? Trebuie sa deschizi noi drumuri. Să faci ceea ce fac alții? Da, dar in alt fel. Aproape ca simți un soi de depresie după colț, ca și cum n-ar mai fi pentu ce să lupti acum ca asta sa-ntamplat. Ce faci acum? Ai o responsabilitate mult mai mare.

2017 m-a ajutat să mă formez și ca Youtuber. Vlogul l-am început oficial la finele anului 2016, însă lucrurile s-au dezvoltat frumos pe parcursul anului 2017. Este o călătorie care a venit – din nou, natural, pentru că acum mai mult ca niciodată atenția voastra se îndreaptă spre alte modalități de entertainment – mai rapide, mai concentrate. Dar a fost în același timp și o nouă provocare pentru mine, de-a lungul timpului m-am regăsit mult în post-producția video, e o muncă pentru care trebuie să ai multă răbdare însa și un spirit artistic ascuțit pentru a îmbina frumos imaginile într-o poveste. La începutul acestei călătorii am adunat mulți sceptici la mine pe canalul de Youtube. Oameni care nu credeau în ceea ce fac, oameni care spuneau ca ”acesta nu-i un vlog”, oameni cărora montajele mele li se păreau prea mult. In vlogurile noastre am prezentat viața noastă așa cum e – multe zboruri, multe evenimente, multă agitație. De cele mai multe ori nici nu apucăm să facem sau să filmăm tot ceea ce ne propunem, însă încercăm să ținem pasul. Probabil că lumea era obișnuită cu altceva. De exemplu, video-uri de două minute în care vorbești de pe canapea despre un anumit subiect sau pamflete si sketch-uri. Nu era teritoriul nostru. Am venit să facem altceva. Am rămas surpinsă de lipsa de informație, dacă nu și de sens în multe video-uri de pe Youtube. Nu că aș fi pus eu coada la cireașa, dar exista o nevoie reală de oameni care spun ceva. Orice. Oameni care știu despre ce vorbesc și vor să transmită ceva. Cu aceasta dorință-n minte, am lansat Episodul de Beauty – o serie de video-uri dedicate frumuseții în care mi-am dorit să vă răspund, pe rând, celor mai arzătoare întrebări dar și să aduc un nou tip de content in serie pe Youtube și anume niște episoade care sunt într-adevăr informative si folositoare. Am vorbit pe rând despre rinoplastie, albirea dinților, decolorarea părului, tratemente de față și proceduri cosmetice. Toate episoadele le găsiți aici.

Ceea ce cred că ar trebui să ne propunem cu toții pentru 2018 este să fim oameni mai buni. Mai buni prin atitudine, mai buni la ceea ce facem, mai buni cu alții. Să devenim cea mai bună variantă a noastră, prin acțiuni, cuvinte și gânduri. Eu sunt o zodie duală, mai tot timpul prinsă între ”lucrează pentru ceea ce îți dorești” și ”ia-ți mai mult timp pentru tine” și știu că de neliniștea asta pe care o am când nu scriu n-am să scap niciodată. Tot ceea ce-mi propun pentru 2018 este să fiu mai atentă la nevoile mele – dacă simt nevoia să spun stop, am să spun stop, dacă simt nevoia să plec, am să plec – și la nevoilor celor de lângă mine. 2017 m-a stors de puteri la un moment dat și mi-a fost greu să-mi revin. Tot 2017 m-a dus în New York pe care l-am văzut prima dată alături de cea mai bună prietenă a mea, la săptămâna modei. There are ups and downs. Totul depinde de cum gândești și de ceea ce faci pentru ceea ce îți doresti, dar și de energia pe care o investești în fiecare zi. Hai să luam acest an altfel – one day at a time. Am început prin a scrie totul de mână, pe o coală albă de hârtie. Bring it on, 2018. 

Fotografii: Oltin Dogaru / Styling: Venera Arapu

0

Alatura-te conversatiei

Raspunde

*Fill in your details below or click an icon to log in

  • Irina, 8 ianuarie 2018 at 21:40

    Good job Alina for 2017 !! ?❤️

    0
  • Irene, 8 ianuarie 2018 at 21:58

    cum iti revii cand te simti stoarsa de puteri, ce trucuri ai? 🙂 un an Nou Fericit! :*

    0
    • Alina Ceusan, 12 ianuarie 2018 at 13:16

      Ceea ce functioneza la mine este sa dorm, sa ma relaxez, sa merg pana pe Tarnita, sa ma desprind cumva de lume pentru cateva zile – de lume si de toata nebuni asta din online. Cred ca e foarte important sa ne acordam timp noua si sa fim contiente ca targeturile pe care ni le punem sunt acolo doar pentru a l depasi pentru ca dupa ce le-ai indeplinit, apar altele si altele, adica nu poti stagna, insa trebuie sa iti oferi si luxul asta de a fi offline sa zic.

      0
      • Ireme, 12 ianuarie 2018 at 20:35

        Ai dreptate, Alina! si eu am observat cat de importante sunt somnul si odihna. multumesc de raspuns :*

        0
  • Tudor, 8 ianuarie 2018 at 22:27

    Cum se numește melodia ?❤️❤️

    0
    • Alina Ceusan, 12 ianuarie 2018 at 13:18

      Lenny Kravitz – New York City

      0
  • Rebecca, 8 ianuarie 2018 at 22:33

    I Love this! Happy New Year!

    -Rebecca

    http://www.BloggerNotBillionaire.com

    0
  • Cris, 8 ianuarie 2018 at 23:24

    Îmi place foarte mult cum privești lucrurile din perspectiva lor pozitivă !! Tot așa !! Succes!

    0
    • Alina Ceusan, 12 ianuarie 2018 at 13:17

      Multumesc, incerc sa transmit asta cat de des pot, mind set-ul conteaza enorm.

      0
  • Laura, 9 ianuarie 2018 at 6:55

    Mult succes in 2018!! Singurul blog din Ro pe care l citesc, de fapt, pe care l savurez de fiecare data cu si mai multa placere! Amazing job Alina❤️

    0
    • Alina Ceusan, 12 ianuarie 2018 at 13:17

      Multumesc, apreciez.

      0
  • Alexandra, 9 ianuarie 2018 at 9:07

    Hey! Cred ca am inceput sa te urmaresc undeva in 2016 si mi-a placut din prima ce faci! De ce sa mint? Am vrut si eu sa fac ce faci tu, dar mi-e teama si incerc sa ma lupt cu asta! Anyway, te ador! Va ador! Pe tine si pe Carmen, sunteti minunate si meritati ceea ce aveti si chiar mai bine!
    Va doresc tot binele din lume si cat mai multe realizari pe drumul vostru.

    0
    • Alina Ceusan, 12 ianuarie 2018 at 13:17

      Multumim de feedback, chiar apreciem si pot vorbi si in numele lui Carmen. Am un sfat just do it, trebuie doar sa incepit de undeva.

      0
  • Ewa Macherowska, 9 ianuarie 2018 at 17:17

    Beautiful! x

    0
  • George, 12 ianuarie 2018 at 8:21

    Superb e putin zis…

    0
  • 07handyman, 26 ianuarie 2018 at 12:52

    Minunate fotografiile

    0

ABONARE

MY PLAYLIST

ON REPEAT RIGHT NOW