Best hair is the best revenge part II

Best hair is the best revenge part II

AA9A9205

Atunci cand ma gandesc la insemnatatea cuvantului „femeie”, ma gandesc fara ezitare la un par lung si frumos. In ultimii ani am trecut printr-o serie de schimbari radicale in ceea ce priveste culoarea ori tunsoare, asa ca am ajuns mai tot timpul „un bob mai lung”, care „se aseaza frumos”, „uscat la perie”. L-am lasat sa creasca, nu l-am mai vopsit, m-am tuns foarte putin si foarte rar (greu de evitat cand iubitul tau e hairstylist…). Si a crescut, dupa care mi-am dat seama ca am nevoie de o schimbare. Imi prindeam parul in coada si eram satena. Un saten mediu, oarecare – aveam in mod clar nevoie de o schimbare. Simteam asta, asa ca m-am decolorat din nou, gandindu-ma la vara. Odata cu aceasta schimbare am introdus noi produse destinate ingrijirii parului, in sertarele mele de hair care. Printre ele si gama Repair & Targeted Care de la NIVEA.

Azi vorbim despre beauty. In primul rand vreau sa stiu ce culoare de par aveti si sa-mi spuneti daca e vopsit sau nu. Si acum te-ntrebi de ce am inceput in acest fel? Pentru ca sunt convisa ca indiferent de culoarea parului, noi femeile ne vom plange tot timpul de doua lucruri – adica astea ne deranjeaza cel mai mult: parul uscat si varfurile despicate.

NIVEA lanseaza samponul Repair & Targeted Care, care repara parul cu ajutorul uleiului de nuca de macadamia, insa o face intr-un mod targetat. Aici intervine sistemul „KERA DETECT”. Acest sistem recunoaste zonele degradate ale firului de par, actionand direct la tinta.

AA9A9078

Cares. Strengthens. Protects. Acestea sunt cuvintele care definesc duo-ul – sampon si balsam Repair & Targeted Care de la NIVEA. Fiecare dintre noi se confrunta la un moment dat cu simptomele parului uscat si deteriorat; prin sistemul inteligent Kera Detect, NIVEA vine in ajutorul femeilor care sunt in cautarea unui remediu pentru un par degradat. M-am confruntat si eu cu aceasta problema in perioada in care aveam parul vopsit ombre, iar acum ca am revenit la blond, cu atat mai mult caut sa folosesc doar produse specifice repararii a firului de par; NIVEA Repair & Targeted face acum parte din kit-ul meu pentru un par mai sanatos, plin de viata. Va invit si pe voi pe platforma online nivea.ro sa aflati mai multe despre noile produse. E mai mult decat un site, e un loc de intalnire, de relaxare, vei gasi tutoriale, tips & tricks, noutati de beauty.

AA9A9197.jpg

chiar nu tre sa faci daca nu ai chef-3AA9A9257

My TOP 5 TRICKS TO KEEP MY HAIR HEALTHY

1. Lasa-ti parul sa se usuce in mod natural, ori de cate ori ai ocazia. Daca trebuie sa ajungi la un eveniment, spala parul cu 2-3 ore inainte si permite-i sa se usuce singur. La final foloseste peria de volum pentru a-l coafa usor si esti ready to go. #YouGoGirl

2. Periaza parul in fiecare seara inainte de culcare si prinde-l cu un elastic, intr-un coc lejer. Reduci frecarea cu perna, elimini problema varfurilor despicate, parul creste mai puternic. (A cumpara o perie de par vintage s-ar putea sa te convinga sa chiar faci asta)

3. Lasa parul sa respire. Simti ca ai abuzat de parul tau in ultima perioada? We all do once in a while; foloseste produse destinate parului deteriorat, aplica de fiecare data balsam dupa spalare si elimina pentru cateva zile din rutina ta, produsele de styling.

4. Foloseste produse special destinate tipului tau de par, usuca parul cu peria, evita sa folosesti head tools, iar daca e musai, atunci musai sa fie pe 170-180 de grade. (V-am mai spus eu povestea cu buclele peste noapte, nu? Trebuie sa ii facem un upgrade #haha)

5. Asigura-te ca daca iti doresti o schimbare, apelezi la un stylist. Iti doresti exact look-ul din poza X? R: da-i print si fa-ti o programare la salon. Stilistul tau are un rol esential in frumusetea parului tau, ai incredere in el.

AA9A9088

AA9A9253.jpg

img_8106-1

 

Alatura-te conversatiei

  • Stefana, 21 februarie 2016 at 14:39

    Si ce facem daca parul se usuca greu? Cred ca si daca il las 5 ore, tot nu se usuca cum trebuie.
    Si nu cred ca e indicat sa ne prindem parul in coc cand ne punem la somn, fie el si un coc lejer. Si sigur nu il prindem cu elastic. Cel mai bine e sa il impletim lejer intr-o coada. Si elasticele trebuie evitate pe cat posibil.
    Pentru par si pentru o fata odihnita recomand fetele de perna din silk.

    • Alina Ceusan, 1 martie 2016 at 23:34

      Lasa-l macar 2 ore… o ora… sa se vante, usuca-l cu aer cald moderat, foloseste o perie de volum si ulei pe varfuri. Macar il lasi sa respire putin. Ai parul lung? Vorbeam de elastice speciale, de saten, sunt multe variante, il poti prinde in overnight curls cu o banderola… sa nu fie desfacut. Ajuta.

  • Mara Coman, 21 februarie 2016 at 23:43

    Ai folosit deja produsele pentru par de la nivea?

    • Alina Ceusan, 24 februarie 2016 at 13:37

      Da 😀 Le folosesc de cateva saptamani si sunt multumita de ele. Daca ai intrebari, let me know!

  • andrada, 25 februarie 2016 at 0:13

    Buna Alina,

    As fi vrut sa te intreb cateva detalii legate de operatia la nas fiindca intentionez si eu la vara sa imi fac. Thanks

  • Lorette, 25 februarie 2016 at 18:18

    Parul meu este vopsit si intr-adevar are nevoie de o atentie speciala. Balsamul hranitor nu lipseste din rutina de ingrijire a parului.

    http://www.whitecharm.wordpress.com

  • Oana, 27 februarie 2016 at 0:34

    Parul meu e brunet, natural.Folosesc momentan samponul Pantene Aqua light si balsamul Nivea Targeted Repair si mi se pare combinatia perfecta☺dar sunt curioasa sa il incerc si pe sampon

  • Cuibus alina, 1 martie 2016 at 2:58

    Hei. De unde e puloverul de pe tine? ? e super dragut! ?

  • Ana-maria, 12 martie 2016 at 23:05

    Salut Alina,parul meu este ombre iar varfurile uscate si nu reusesc sa creasca,de cativa ani acelasi „bob lung” ? ce sampon si masca mi-ai recomanda?pupici

ABONARE

MY PLAYLIST

ON REPEAT RIGHT NOW