04 septembrie 2018

#AcFestivalSeries ELECTRIC CASTLE with #Glo

Alina Ceusan # Articles

Electric Castle îți dă tot timpul sentimentul ăla de festivalier care nu se dă bătut indiferent de care ar fi condițiile vremii, sau vremurile pe care la trăim (și veti vedea de ce zic asta). Cizme de cauciuc? Lângă apusuri parcă pictate. Prietenii și muzica? Toate sfârșesc seară de seară cu un drum anevoios spre casă și multă liniște… Atmosfera aia generală de haos și sentimentul de libertate pe care oamenii si locul ti-l dau, asta îmi place mie la Electric, an de an.

Tocmai am ajuns de la Sibiu. Venisem acum trei zile de la cursul din Milano și deja trebuia să plec spre Sibiu, la Feeric – o fericire pe mine, care așteptasem să vin, să stau, să mă bucur de mutare și de natură. Oh nu, nu nu vă gândiți că nu-mi place Sibiul, e unul dintre orașele mele preferate, dar drum peste drum, cu alt avion si altă autostradă de tăiat în două, s-a făcut ora 21:40 și eu am ajuns acasă, aproape la timp pentru Electric Castle. Toate erau una peste alta.. Aveam să despachetez (nu am despachetat) să mă îmbrac să-mi informez toți oaspeții care se aflau încă pe drum că totuși sunt două-sute-șase-scări de urcat până la noi și că n-am glumit când am zis pack light. Gabi cu Patrick erau deja la noi, Lavi si Alex pe drum, Ada ateriza și ea pe Cluj. Carmen tocmai se întorcea din Canada, dormise două zile (so needed) și s-a urcat și ea-n avion să vină la Cluj.

(Eating Out @ ZAMA)

Eram în formulă (aproape) completă – singurul care lipsea era de fapt Yousef, care e încă-n Canada. Ne-ar fi plăcut să fie și el aici și cred că vorbesc în numele tuturor. Carmen știu că-i duce dorul. Stăteam cu toții pe terasă, am tras canapelele afară și am desfăcut o sticlă de Tyrconnell primită de la Ada. Ada e colega mea de liceu cu care mă revedeam după 4 ani – să tot fie – și-mi dau seama că nu s-a schimbat nimic. Suntem tot noi într-un alt view, cu alte responsabilități, în alt fundal de desfășurare. Pe fundal merge Migos, pe un volum iresponabil, și-apoi the The Carters și Michael Jackson, pe rând, The Weekend și Depeche. Here’s where we glow. Povești nesfârșite și schimburi de parfum în dormitor. Niste sticluțe ca o eprubetă, travel size, cu licori narcotice – toate te-ar obseda în elagă măsură-n altă vară. Cred cumva în treaba asta, când cineva îți dă un parfum care-i place lui/ei mult, e cumva așa un gest… foarte sincer, prezent și simplu de prietenie. Iți place? Poți să-l păstrezi.

Pornim spre festival. Liniște de mormât în liftul de sticlă care ne coboară cu picioarele pe pământ. Aproape că poți tăia tensiunea cu cuțitul și parcă simți fiecare respiratie din jur, pe rând și apoi la unison. Drumurile au început să fie un soi de teleport – de obicei Lavi e sofer de datorie. Am aterizat direct în Bonțida, pe-un drum de țară, prăfuit și decolorat.

Lacul din stanga castelului adăpostește oameni istoviți de atât muzică și umblat, îi reincarcă. Le oferă un loc ascuns de întâlnire. După lăsarea nopții tot peisajul licărește în lac – literele mari, aprinse, castelul, desigur și luna. Luminile din jur îl închid într-un cerc de foc și dacă te-ai uita de sus ai vedea un oval de apă neagră, împrejmuit de un cerc luminos. In stânga lui, lângă scena Booha un reverse bungee jumping într-o capsulă parcă venită din viitor. N-am avut curajul nici starea necesară să ajung acolo însă cei ce și-au luat device-ul glo de la EC s-au dat pe nebunia asta. Oamenii care merg și vin fie spre pădurea ascunsă a festivalului, fie spre anexele castelului.

Pe lângă noi trece un tip înalt, într-o pelerină kaki, spălăcită. Avea cred că undevă la un metru optzeci și cinci și își căra cizmele după el, boem. Cu un ghiozdanul în spate și pasul leneș, aveam în o imagine care reprezentase de ani buni festivalul. Pentru mine, în timp, a murit orice urmă de “ne pregătim pentru Electric… ce tinute…” pentru mă mai mereu plouă și majoritatea itemurilor vor fi acoperite de pelerine lungi. Asta e singura ploaie care nu te ia prin surpindere, pentru că dacă n-ar ploua nici nu s-ar povesti. Ani buni s-a strâns o mică avere din afacerile cu cizme de cauciuc și pelerine de Electric Castle. S-a ajuns într-atât încât cei ce veneau la festival să se oprească pe drum să-și ia cizme, după ce primele imagini de la festival cu corturile-n apă făceau ocolul intragram-ului românesc, însă nu mai găseau. Cizmele aveau să fie sold out peste tot: Sibiu, Brasov, Alba-Iulia, Târgu-Mureș, Cluj-Napoca în nici unul dintre aceste orașe nu mai aveai acum vreo șansă să găsești mult-râvnitele trofee, sau bilete de intrare la castel.

Anul ăsta ținuta a venit mai natural ca niciodată, aveam două-trei nevoi pe care trebuia să le acopăr – căldură, impermeabilitate, ceva în care să-mi țin toate cablurile, să am tigări la purtător și un charger portabil. Aveam să-îmbrac o pelerină galbenă pe care mi-o lăsase Gabi Atanasov – greu de pus în ținută, în minte, dacă n-o ai efectiv în dulap… un scuba #icedcoffepython de la INFSD, o fustă pe care-am luat-o din Zara din New York, cizmele lui Lavi de cauciuc (cizme autentice de gumă), pălăria de Maria (:pălăria:) și în general lucruri pe care nu le-am văzut de mult și de care îmi era dor. Pantaloni din denim cu ținte, un top din piele din colecția mea cu Moja de anul trecut, cizmele lui Carmen de acum 3000 de ani (când nu știam încă de faptul că va urma să am cizmele de la Lavi) și pe când încă nu era noroi. Accesorii prea puține: glo-ul meu negru lucios Carbon care merge practic la orice, o curea vintage, lanțul cu A. Le găsiți pe toate la sfârșitul articolului.

Serile de festival au post puține și intense anul ăsta. Unul dintre momentele glo TM de la main – și aici revin pe subiectul vremurile de azi – unul dintre momentele mele preferate de altfel a fost itervenția lui Cosmin Dominte (Jazz Opt) care ne-a livrat niște versuri despre fiecare dintre noi – festivalierii. Un moment intens trăit alături de mulțimi de oameni, cuvinte pe care fiecare dintre noi ne-am bucurat să le-auzim cu voce tare. Pentru că sunt cumva ca versurile unei piese – exact ceva ce vrei să auzi, exact ce-ai vrea să spui cu voce tare, exact ce nu ai curajul să le rostești în realitate. Ai nevoie de cuvintele astea, de versuri, de un îndemn. De unicitate și apoi de un gând colectiv, ca o inimă mare în care toate inimile bat la unison.

Revenim ani de ani cu drag la castel pentru noua experiență electrică nici anul asta nu am fost dezamăgiți de tot ceea ce am văzut momente, oameni, muzica pe care am ascultat-o, locurile special amenajate pentru noi, food court-ul de care ne-am bucurat în fiecare seară în care am ajuns. M-am bucurat să văd cele 40 de stații de reciclare în sensul în care au fost amplasate pe toată întinderea festivalului cosuri de gunoi și pubele în care adună separat elementele reciclabile (cum ar fi plasticul aluminiul sticla și cartonul) și resturile efective. Fără paie în cocktailuri și cu multe acțiuni care te îndeamnă să te implici. The future is #electric! How about you?