5 TOP Models To Watch Right Now

5 TOP Models To Watch Right Now

Moda întotdeauna a reprezentat arta de a-ți manifesta sufletul prin intermediul unor schițe, emoții și texturi, iar fiecare model – un purtător a poveștii fiecărui designer care a reușit să realizeze o nouă realitate, o nouă perspectivă, un nou trend.

Întotdeauna este bine să ne înconjurăm de oameni care reușesc să ne inspire și să ne facă să gândim și să simțim și mai departe decât o facem deja, iar eu astazi vin cu o propunere de cinci purtătoare de poveste; cinci modele internaționale care au reușit întotdeauna să devină una cu arta pe care o îmbrăcau în cadrul fiecărei prezentări de modă.

Lineisy Montero – o tânără din Republica Dominicană a cărei carieră a început în cadrul prezentării colețciei de toamnă/iarnă 2015 PRADA, unde aceasta a reușit să surprindă nu doar prin frumusețea sa deosebită, dar și prin modul liber și natural în care aceasta a ales să își poarte părul – lucru nu foarte des întâlnit în cadrul unei defilări. Cuceriți de aerul său angelic și liber, aceasta a ajuns imediat la inimile fiecărui creator și iubitor de modă, de la Valentino până la Dior.

 

Duckie Thot – născută în Melbourne, dar cu rădăcinii sudaneze, modelul african a pășit în lumea modei prin intermediul concursului Australia’s Next Top Model unde a ocupat poziția locului trei. Cu toate că acest eveniment a reprezentat debutul acesteia, apariția din cadrul prezentării de modă Yeezy a reușit să o facă și mai cunoscută la nivel global. Rihanna a fost imediat captivată de înfățișarea sa, propunând-o ca una dintre fețele FENTY BEAUTY, continuând apoi ca fiindu-i mentor.

 

Anok Yai – un model de origine egipteană, aceasta este una dintre femeile care reușește să aducă o schimbare în industria modei, încurajând diversitatea. Cariera acesteia a prosperat glorios în momentul în care a devenit a doua femeie de culoare care să deschidă o prezentare de modă PRADA, Naomi Campbell fiind prima, cu douăzeci de ani în urmă.

 

Jourdan Dunn – o purtătoare de poveste, dar și o actriță de origine engleză, aceasta este încă una dintre fețele din această industrie care dorește să aducă o schimbare; ceva nou, mai divers, mai bun. Comfor acesteia, Jourdan simte că lucrurile se mișcă și încurajează cu multă încredere libertatea de exprimare și de a fi tu însuți – „Ceea ce iubesc la această generație este faptul că toată lumea este atât de neînfricată și plină de voce. Oamenii nu mai trec cu vederea peste lucruri.”

 

 

Adwoa Aboah – cunoscută ca fiind una dintre fețele apărute pe revista British VOGUE, aceasta este mai mult de atât. Reușind să aducă o schimbare prin contopirea modei cu mișcările feminise, Adwoa este încă o femeie care dorește să fie o voce pentru comunitatea sa, adresând subiectul sănătății mintale cât și a altor probleme care, din păcate, sunt la ordinea zilei la momentul actual în cadrul societății noastre – probleme în cadrul serviciului sanitar, depresia și sexualitatea. Aceasta are propria sa platformă, „Gurls Talk” care conține o serie de episoade de podcast în cadrul cărora discută subiectele menționate mai sus, Adowa ducând această inițiativă mai departe în scolile din UK.

Lumea este plină de femei puternice, iar cele cinci de mai sus sunt câteva dintre ele. Modelele sunt purtătoare ale viziunii creatorului de modă, dar imediat ce prezentarea se încheie și își îmbracă propria realitate, devin eroinele care te inspiră să îți scrii povestea cu încredere și să îți spui și tu povestea cu voce tare.

Totul este despre Girl Power, nu?

0

Alatura-te conversatiei

Raspunde

*Fill in your details below or click an icon to log in

ABONARE

MY PLAYLIST

ON REPEAT RIGHT NOW