10 lucruri pe care trebuie să le faci anul ăsta de sărbători

10 lucruri pe care trebuie să le faci anul ăsta de sărbători

Cred că atunci când ne gândim la sărbători, enumerarea automată care ți se-ntâmplă în minte e așa: bradul de Crăciun plin de luminițe – bokeh, sarmale acrișoare și pâine caldă, funda de satin de pe cadouri care de dezleagă rapid sub ochi curioși, mama, tata, moșu, bunica, cățelul, pisicile – familionul. Fulgi de zăpadă ca-n povești ce cad din cer, portocale sau mandarine, scorțișoară, Kinder și bomboanele alea de brad cu jeleu de vișine. Staniolul care foșnește când le deschizi și apoi rămâne agățat în brad până la Bobotează. Foc de lemne, schiuri, zăpadă care-ți crapă obrajii, fereastră aburită și platouri. “Singur acasă”. Rummy. Scrabble. Ouă umplute, poate vin fiert, țuică, colindă, haine de blană, catifea, șosete de lână, pisicul pe puloverul de la Ciolacu.

Alina Ceusan FOREO

Iată 10 lucruri pe care trebuie să le faci anu’ ăsta, de sărbători.

  1. Fă-i o surpriză neașteptată prietenei tale. Sau iubitului. Ceva ce își dorea de mult timp – de multe ori cele mai frumoase și mai apreciate cadouri sunt tot cele pe care le facem chiar noi. Adaugă ceva personalizat în cadoul de anul ăsta. Cu siguranță o să aprecieze. O idee pentru ea e un FOREO Play Smart (știu, v-am vorbit atât de mult despre el, însă pe bună dreptate, o să vezi că îi va schimba rutina de beauty). Eu o sa-i pun unul de Moș lui Shay, care a dormit nedemachiată ultima data când a fost la noi. Te mănânc, așa se face? Spune-mi ce culoare vrei. Pentru el poate un bilet de avion către o destinație romantică din Europa, un sejur la ski dacă e pasionat sau o cremă pentru față. Iarna e dură și pentru tenul lor și dacă el nu baga de seama, trebuie să o faci tu!
  2. Caută în arhive pentru cadouri clasice: un polaroid, o carte (chiar și citită de tine și apoi dată mai departe), un microscop sau un telescop pentru pasionații de știință, un joc Scrabble, sau un Rummy (remi îi spunem noi) pentru activități de familie. O pereche de șosete de lână, un aparat pentru diapozitive, un vinil cu o poveste veche – uite aici una dintre preferatele mele.
  3. Vezi care sunt activitățile de iarnă pe care le poți face acum, aici, în orașul tău. Mergi la patinoar, vizitează un muzeu, cumpără-ți bilete la teatru la piesele care sunt acum puse în scenă, rezervă-ți un masaj relaxant – sau mai bine – o zi întreagă la SPA.
  4. Sună-i pe bunici – mai repede de data asta și spune-le că îți e dor de ei, că n-are cum să nu îți fie. Sună-ți rudele plecate, trimite un mesaj: sunteți bine? Uneori un astfel de mesaj contează mai mult decât oricât orice cadou.
  5. Imortalizeaza momentele tale perforate de sărbători cu o cameră pe film, ca pe vremuri. Filmează chiar dacă nu ai un vlog. Sau canal de Youtube. Pentru tine, pentru a-ți putea aminti mai bine momentele în timp. Știu că mama mi-a spus tot timpul cât de mult și-a dorit o cameră video când eram noi mici să filmeze tot. Sa aibă acele clipe prinse-n video pentru totdeauna. MAMA SĂ TE UITI LA EPISOADELE DE VLOGMAS A LUI CUDEEA, AICI. SUNT TARE FRUMOASE. O SĂ FILMEZ EU PENTRU TINE TOT, CĂ EU ASTA FAC. Poți face din orice moment unul memorabil.
  6. Fă curățenie în dulapul de haine (sau în cel de jucării, al copiilor), alege piese vechi pe care nu le mai porți, dar care încă arată bine și trimite cutia către o căsă de copii. Dacă știi vreun caz special și știi că poți ajuta pe cineva, cere adresa si trimite coletul. Dă mai departe.
  7. Rezervă-ți timp pentru rezoluțiile alea din 2015 care tot apar în fiecare ianuarie, trăiește-ți viața aici și acum, pentru tine.
  8. Trimite o felicitare de Craciun. Sunt sigură că fără să-ți spun, știi cui îi e adresată deja. Vezi? Ai un nume în gând. Just do it. E un gest atât de frumos, într-o eră în care “am uitat să trăim” în real – cum spune una dintre cele mai recente piese semnate de către Delia. Să trimiți o scrisoare – un gest. In 2018.
  9. Dacă tot se face noapte la ora 16:30 – doamne ajută-ne, să vină iar ziua aia lungă de vară cu râsete și soare peste noi, oferă-ți mai mult timp pentru tine. Pe mine una noaptea m-a inspirat mereu să creez, așa că în această perioadă – atunci când nu profit de lumina zilei pentru fotografii, scriu. Editez. Îmi bifez toate tratamentele pe  care le pot face chiar eu, acasă – de la o simplă mască de față FOREO, cum mi-am făcut sâmbătă, până la un moment spa la tine acasă – un lighean cu apă caldă, sare și ulei esențial de cuișoare. Trust me on this. O să-mi mulțumești după.
  10. Scrie. Chiar dacă tu nu scrii; ce are? E o formă foarte bună de descărcare – scrie-ți gândurile, planurile de viitor, notează-ți tot. Știi că legea atracției funcționează mai bine atunci când nu doar vizualizezi lucrurile, situația – ca și cum deja ai fi acolo, dar și scrii. So just do it. Poți începe cu o scrisoare către Moș Crăciun, dacă vrei ?. Luna Play Smart e o idee bună de cadou oricând – și eu am pus câteva pe listă pentru cadourile mele de Crăciun. 

   


 

#AcHolidaySeries TIP

Găsește un sertar în casă pe care îl poți dedica pentru cadourile de Crăciun. Sau a cadourilor în general. Achiziționează-le pe rând pe cele de Crăciun, de-a lungul anului, îți va fi mai ușor să te apuci de împachetat în 22-23 când le ai pe toate la îndemână. Și get creative atunci când vine vorba de ambalatul cadourilor. Anul acesta eu cred că o să merg pe hârtie natur și crenguțe de brad. Vezi aici un board pe Pinterest (da mă, da, am un board pentru orice) cu idei faine pentru împachetatul cadourilor de sărbători.

Sper să vă ajute aceste tips and tricks, atunci când vine vorba de sărbători, cadouri și momente speciale. Nu uitați să îmi lăsați și voi un comentariu în care să-mi spuneți – enumerând cum am făcut eu la începutul articolului ce înseamnă sărbătorile pentru voi și puteți câștiga o perie de curățat fața de la FOREO, cadou de Crăciun, din partea noastră. Vă pup.

I’m wearing a Sweet Paprika polka dot dress, Belher Ponytail and Zara Boots.

1+

Alatura-te conversatiei

Raspunde

*Fill in your details below or click an icon to log in

  • Loredana Georgescu, 15 decembrie 2018 at 21:52

    Sarbatorile de Craciun, pentru mine, inseamna dragoste, familie, luminite colorate, muuuuuulta culoare, portocale si mandarine <3, Singur Acasa – toate filmele :)), friiiiig dar caldura casei, cadouri cadouri cadouri.

    0
  • Fandache Patricia, 15 decembrie 2018 at 22:46

    Crăciunul pentru mine inseamna împodobirea bradului, pe fundal fiind colinde, cadouri, părinții langa tine, miros de prăjituri de nuci, luarea bomboanelor de pom cu jeleu in interior si lăsarea ambalajului in brad, socializarea cu familia la un remi, vizionarea filmelor ,,Singur acasă .

    0
  • OtiliaP, 16 decembrie 2018 at 7:51

    Crăciunul pentru mine înseamnă în primul rând iubire. Iubirea familiei, a prietenilor, dar și iubirea vecinilor care își aranjează curțile înainte de Crăciun și care îți fac cu mâna voioși când treci pe stradă și te întreabă Cum mai e pe la facultate?, iubirea vânzătoarei de la brutărie care îți oferă zâmbind cea mai frumoasă pâine pe vatră cu cea mai crocantă coajă, iubirea bunicului care îți deschide ușa la brutărie și te lasă în fața lui urându-ți Crăciun fericit!, iubirea și emoția oamenilor care cântă colinde alături de tine în biserică și bucuria copiilor la vederea unei ciocolăți. Crăciunul, pe lângă deliciosele sarmale și pufoasele prăjituri, pe lângă vinul bun de casă, este despre oameni și iubire.

    0
  • Mihaela, 16 decembrie 2018 at 10:48

    M-ai făcut sa lăcrimez cu introducerea, e tare greu când ești la 2000km de casa… câteva idei am sa le pun in practica. Felicitari, ești un om tare frumos atât exterior cât și interior.❤️ Soo Happy Holidays and God Bless YOU. You desserve. ?

    0
  • Alexandra, 16 decembrie 2018 at 13:18

    Sărbătorile pentru mine sunt momente magice! Ele înseamnă familie, colindat, revedere, checul proaspăt scos din cuptor al bunicii, vinul fiert cu portocale și cuișoare, bradul împodobit împreună, îngerași făcuți în zăpadă ☺️

    0
  • An Dreea, 17 decembrie 2018 at 8:23

    Super articol! Multumim ! Ne poti spune te rog detalii si despre tinuta lui Carmen?
    Sarbatori magice!:-*

    0
  • Gia, 17 decembrie 2018 at 8:29

    Foarte dragute fotografiile si vibe-ul pe care il transmit acestea! Pentru mine, ca si pentru muuulti din lumea asta, Craciunul e cea mai frumoasa sarbatoare din an, si mereu o astept cu nerabdare! Daca ar fi sa rezum in cateva cuvinte/ fraze, ce inseamna mai exact Craciunul, as putea spune asa: nu se intampla nimic pana nu facem bradul (cea mai frumoasa traditie, la care o am alaturi pe sora mea, ca in fiecare an). Dupa ce facem bradul putem sa ne concentram pe celelalte lucruri: impodobirea casutei, vin fiert si tuica fiarta, cumparatul cadourilor, ambalarea acestora cu hartie colorata, specifica sarbatorilor, sala boeuf (oh daa!), saramale la cuptor facute de bunica noastra cu multa dragoste si care mereu au acelasi gust, al copilariei! Toate acestea se intampla pe fundal de colinde, sa ne intelegem! Punem cate un mix de 2-3 ore si ascultam in timp ce pregatim cadourile, radem si facem poze de familie. Cea mai frumoasa sarbatoare! Wish you a Merry Happy Xmas, Alina!

    0

ABONARE

MY PLAYLIST

ON REPEAT RIGHT NOW